Naționala României își va continua drumul spre Campionatul European din Germania. Tricolorii și-au ales echipamentul pentru meciul cu Elveția.
Astăzi, 19 iunie, în etapa a patra a preliminariilor de calificare la EURO 2024, naționala României se va duela cu Elveția. După ședința tehnică de astăzi, tricolorii au ales să evolueze în clasicul echipament galben, în timp ce fotbaliștii elvețieni au decis să se prezinte în tricouri roșii. În noiembrie 2022, elevii lui Edi Iordănescu purtau ultima oară echipamentul de deplasare, cel de culoare albastră.
Edward Iordănescu s-a declarat a fi mulțumit cu remiza României de la Priștina, scor 0-0, contra reprezentativei din Kosovo. Înaintea partidei cu Elveția de la Lucerna, selecționerul tricolorilor a avut un mesaj pentru românii de pretutindeni.
„Un punct meritat, un punct muncit, cu sacrificiu, îmi felicit jucătorii. E un rezultat important împotriva unei contracandidate care are de recuperat o anumită distanță față de noi.
Am pregătit jocul pentru trei puncte, aveam și o plasă de siguranță, posibilitatea de a atrage și un singur punct de partea noastră. Am gândit jocul într-un fel, am vrut să avem mingea și circulația ei, însă ce s-a întâmplat de când am venit aici, furtuna, a trebuit să ne adaptăm, am schimbat trei jucători în încercarea de a ne adapta.
Am făcut și o modificare la pauză, am întors triunghiul de la mijlocul terenului. Am reușit să atragem acest punct muncit, înseamnă că am avut eficiență.
Vedem ce a făcut Elveția în Andorra, da? 2-1. Hai să fim alături de echipa națională, suntem într-un proces de reformare. Provocarea majoră va fi acum încă o deplasare, împotriva unei echipe cu mare calitate”, a spus Edi Iordănescu, la Antena 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER